Despre noi

Cine suntem noi?

      Salut! Suntem Florin și Teodora, împreună cu Robert și Olivia, copiii noștri, ne-am întors de curând din Italia pe meleagurile românești, mai exact în orașul nostru natal, Vaslui pentru a fi alături de familie și de prietenii noștri. In Italia, am lucrat într-un laborator de biscuiți cu tradiție, din regiunea Piemonte, de altfel o zonă cunoscută pentru modul de viață ordonat și sănătos al locuitorilor. Reveniți în țara noastră, copiii noștri refuzau biscuiții existenți în magazine, nemulțumiți fiind de gustul și textura acestora, preferându-i pe cei făcuți de noi în casă. În scurt timp, biscuiții realizați de noi, au devenit și biscuiții preferați de copiii prietenilor noștri. Văzând că biscuiții noștri sunt atât de apreciați, ne-am gândit că am putea avea aici, în Romania, un laborator la aceleași standarde înalte pe care le are cel în care am lucrat în Italia.

 Laboratorul Oliroby – un laborator în care pasiunea pentru realizarea biscuiților se îmbină perfect cu grija pentru ceea ce copiii noștri mănâncă.

 Numele laboratorului OLIROBY provine de la cele două nume ale copiilor noștri, Olivia și Robert, deoarece în acest laborator noi realizăm biscuiții lor favoriți.

Particularitatea cu care se distinge laboratorul OLIROBY față de laboratoarele obișnuite este folosirea materiei prime de înaltă calitate fără să utilizăm alte substanțe artificiale (arome, coloranți, conservanți, etc).

Noi vrem să oferim clienților noștri doar produse originale și sănătoase, iar pentru asta alegem cu mare atenție făinurile pe care le folosim. Acestea sunt făinuri bio, integrale și pe deasupra sunt  măcinate în piatră, ceea ce permite păstrarea tuturor substanțelor nutritive din cereale.

 Folosim făină de alac - un grâu de 18 ori mai valoros decât grâu obișnuit, făină de hrișcă – hrișca este o sursă excelentă de antioxidanți, vitamine și minerale iar pe deasupra are un conținut scăzut de calorii, făină de alune de pădure – o excelentă sursă de fibre alimentare numai bună pentru o digestie perfectă și acizi grași esențiali ce oferă protecție sistemului cardiovascular, făină de porumb – ajută la refacere ficatului bolnav deoarece conține vitaminele A, E , K, și B.

Gustul dulce al biscuiților este dat de mierea naturală dar și de zahărul brut – varianta cea mai sănătoasă a zahărului. Textura cremoasă este oferită de ouă și de untul natural produs la noi în țară.

Ne luăm angajamentul că vom crea, cu multă pasiune și devotament, cei mai gustoși biscuiți folosind doar ingrediente naturale, fără a adăuga e-uri, conservanți sau alți aditivi.

 Biscuiții OLI

         Sunt  realizați pe bază de unt, cereale integrale, miere, ouă și zahăr brut. Sunt puțin crocanți dar, înmuiați în ceai sau lapte nu se vor sfărma ci vor rămâne moi și întregi exact cum ar trebui să fie biscuiții adevărați.

Biscuiții OLI pot fi alături de o cană de lapte sau de ceai, un mic dejun nutritiv și sănătos pentru copilași. Ei furnizează prin aportul de vitamine și minerale energia optimă pentru a face față provocărilor întregii zile.

Adulții, pot savura acești minunați biscuiți alături de cafea, ceai, lapte, ciocolată caldă și, de ce nu, alături de un vin dulce de calitate, oferindu-și la finalul zilei de muncă o clipă de relaxare și o desfățare a simțurilor. După ce ai gustat primul biscuite va fi imposibil să reziști tentației de a mânca alții.Nici nu s-ar putea întâmpla altfel atunci când calitatea cea mai bună a ingredientelor întâlnește excelența și rafinamentul în producerea acestor biscuiți.